Am auzit ieri seara mesajul iesit din comun al Imparatului Japoniei, Akihito. La prima auditie nu am fost foarte atenta ci am retinut, ca majoritatea cred, faptul ca exceptionalul consta in mesajul in sine, caci un imparat japonez nu s-a mai adresat poporului sau prin televiziune niciodata si nu le-a vorbit pe limba lor, a omului de rind. Ceva mi s-a parut ca mi-a scapat si am ascultat din nou, mai atenta, mesajul. Am inteles ce nu parea sa faca sens in capul meu. Nu, nu felul elegant, calm decent si retinut, care contrasteaza cu modul aproape grotesc in care conducatorii nostri latra vulgar la noi din televizor. Asta era de asteptat. Ci formularea, propozitiile. M-am gindit ca o fi traducerea si am cautat varianta in engelza. Si aceasta era la fel. Imparatul nu dadea ordine, nu certa si nu indemna la solidaritate, la calm la compasiune. NU. Pur si simplu AFIRMA aceste lucruri despre poporul sau: ‘fiecare japonez SE VA GINDI LA cei loviti de dezastru, si VA CONTINUA SA CONTRIBUIE la reconstruirea regiunii.’

Nici un alt comentariu nu ar putea spune mai mult despre prapastia culturala dar si educationala care se casca intre japonezi si aproape tot restul lumii.