Nu pot deschide televizorul fara sa vad Libia, Libia, Tunisia in ultima vreme…Oameni alungati, debusolati, haituiti. Djerba cu aeroport plin de refugiati nu asa cum stiam eu, de turisti cu bani europeni. Sousse, la fel. Mi-a placut acolo nespus. Din tot imi amintesc cel mai bine lumina. Cruda, uscata si cam prea calda dupa obisnuinta noastra. Doua lumi: marea si coasta pentru europeni si praful de dincolo de soaseaua cu oleandri pentru ei. Putina neliniste pentru cineva care nu calatorise foarte mult pina atunci, oricum nu peste mare, nu in Africa. Dar hotariti sa vedem viata adevarata a Maghrebului. Si cea mai adevarata a fost in souk si in tren. Priviti din toate partile, caci se vad turistii de la o posta, trasi de mineca, evaluati la portofel. Zece mii de camile pentru nevasta, desi nici unul nu a explicat ce profit ar avea de pe urma tranzactiei. Dupa doua saptamini cumparam totul la 1/4 din pretul initial, adevarata pacoste pentru tarabagii…

Trenul cam ca personalul spre Halmeu. Dar un dinar in orice directie. Monastir. Mahdia. Port el Kantaoui. Si drumul cu camila intr-un ris isteric de vreo ora. La capat, niste turte framintate pe o masa sub acoperis de frunze uscate de palmier si coapte pe interiorul cuptorului zidit drept in mijlocul bataturii. Cred ca era agroturismul la inceputurile lui. Nemti batrini si rusi plini de aur, cu femei blonde, zdravene si bete.

Mincarea … o desfatare. Berea sub cheie in magazin. Si vinurile noastre de noapte faceau cameristele sa chicoteasca dimineata cind goleau cosurile de gunoi.

Toate pierdute pentru multa vreme de acum.

O mica tresarire in Sevilla: stradute si case de medina. Labirintul ceva mai sistematizat dar aerul arab era acolo. Mincarea imposibil de abordat!