Mă doare gâtul de aş urla de câteva zile…doar că nu mai am voce. Mă uit chiorâş la oricine tuşeşte sau îşi suflă nasul şi-l alduiesc în gând că mi-o fi dat gripa porcilor…sau mi s-a tras de la petrecerea ibero-americană de săptămâna trecută?

Oricum e târziu să mă mai muncesc…tot iau temperatura şi zic că n-o fi chiar de-a porcilor! Mai degraba un guturai prostesc de cât zbierat la toată lumea! Beteşugurile meseriei şi nevricale moştenite.

Hai să fim sănătoşi!