Că politeţea nu costă dar aduce multe n-ar trebui să fie aşa un mister pentru aşa de mulţi oameni, dar zi de zi poţi verifica cât de ocultă e arta vorbitului frumos cu semenii cu care, de voie de nevoie, interacţionezi.

Încerc de vreo jumate de an să împrumut o carte de la biblioteca unei facultăţi la care eu am doar un abonament limitat, adică pot citi la sala de lectură dar nu pot împrumuta acasă. O mare neplăcere s-a dovedit, căci duse sunt zilele senine ale studenţiei în care puteam să pierd ore întregi citind, făcând fişe şi note de lectură la sală. Motivele sunt multe, inutil să enumăr. Unul mai ruşinos îl mărutrisesc: nu mai am răbdare să şed pe scaunele incomode, nu mă pot concentra când fătucelor de-acolo le sună telefonul la fiecare 5 minute şi mă uit la ceas exasperant de frică să nu pierd autobuzul (unic!) spre casă să-l iau pe Prinţ de la grădi.

Mai de vreo câteva luni am apelat la un fost coleg care acum e cadru didatic la respectiva facultate să împrumute el cartea pentru mine. A făcut-o pentru un weekend, exact acela în care copilul era răcit, în loc de citit am consolat şi nici bani n-am găsit să xeroxez cartea. Aşa că am returnat-o fără să fi rezolvat problema.

Azi mi-am luat inima în dinţi, conştientă că nu mai puteam amâna parcurgea păcătosului text, am umflat în ghiozdan hârtie de scris, pixuri, sticlă cu apă şi intuiţia că nu mă va deranja nimeni la sala de lectură, căci e vacanţă pentru oamenii normali, şi pornesc spre bibliotecă. Ajung, scriu fişe şi cote dar ia bibliotecare de unde nu-i!  Aştept, mă satur şi dau uşa de perete la sala de periodice. În final o domnişară asudată în decolteul generos se coboară din depozit şi se scuzaă că azi e ultima zi în care mai e deschis şi ele fac inventar. Îmi stă inima-n piept şi cu trei volume în mână nu ştiu ce să zic altceva decât multe de „mulţumesc mult, vai cât de amabilă şi drăguţă sunteţi că m-aţi servit” – unic cititor în toată cladirea, încurcâd evident programul angajatelor… Şi ce să vezi minune? După luni de zile în care am încercat chiar şi să fur cartea o oră din sală să xeroxez pe bucăţi, dar am fost prinsă şi ameninţată că mi se anulează permisul, ce zice domnişoara asudată-n decolteu? „Nu mergeţi mai bine peste drum la un xerox ca n-o să puteţi citi tot pâna la ora 14 când închidem? Luaţi cărţile liniştită, da să încercaţi (sic!) să reveniţi cu ele până la două că se închide peste vară!”

Nu-mi cred urechilor, dau să ies cu spatele şi mâna încleştată pe cărţi. Controlez la portofelul subţire, calculez câte pagini pot copia şi fuga la o tanti generoasă care face cu 10 bani  faţă-verso. Şi de n-o fi ziua mea norocoasă, ce să mai zic…O iau de acasă pe tanti cu xeroxul, mai fac nişte complimente cât de bine îi ies ei copiile – ca la nimeni altcineva, face ea ce ştie şi ma taxează o sumă de nimic pe muuulte râvnite pagini.

Nici o scuză, de-acuma trebuie să citesc minunea…curat meşteşug de tâmpenie!

Dau vina pe excesul de politeţe şi eclipsa prelungită de ieri.