Ieri seara tin si eu seminar intr-o cladire aproape goala la periferia orasului, unde portarul dupa ora patru (cam ultima ora la care cursurile/seminariile/laboratoarele mai au un aer de rezon) stinge luminile pe coridoare. Ramine la capat de hol cite un bec chior aprins sau un neon scurtcircuitat. Si o cladire mare, gri si stingace devine de-a dreptul promiscua, cu citeva suflete ratacite care bintuie dintr-o sala in alta, cu grija sa nu-si rupa gitul pe scarile abrupte si intunecoase sau sa nu faca apoplexie dind nas in nas cu alt zgriburit la o cotitura de coridor.

De regula la ora aceea nu sunt indicate explicatiile lungi, problemele grele sau intrebarile directe. Pur si simplu e imposibil sa obtii vreo reactie prompta, vreo rezolvare perfecta sau un raspuns coerent. Dupa 10 minute de liniste in sala, timp in care eu mi-am inchipuit ca invataceii lucreaza de zor la exercitiul propus, dam sa verificam ce-a iesit. Vine rindul unuia cu privire naucita care-mi replica: „doamna, nu facui tocmai exercitiul cela si nici nu terminai, da’ facui altul si-l terminai. Acuma daca vreti il fac si pe dansu si va citesc!” Asta fusa bomboana de pe coliva seminarului meu iar exercitiu a ramas sa fie dezlegat saptamina viitoare!