Îmi place firşca. Nu prăjiturile cu frişcă neapărat, dar firşca în cafea sau aşa o liguriţă pe inima goală. Dar mofturoasă, nu-mi place orice. Adică nici într-un caz frişca din plic, din spary sau cutie, iar culmea ororii mi se pare frişca vegetală! Aşa că îmi cumpăram din cînd în cînd frişcă lichidă, naturală, smîntînă dulce cum i se spune, la păhărel de Napolact, şi racită bine se bate spumă, o nebunie…

Îmi vine într-o zi ideea să-mi învăţ şi pruncul cu nescaiva bunătăţuri de pierzanie şi mă duc la magazinul fabricii – adicătelea, direct de la sursă – după păhărelul miraculos. Şi ce aflu? Nu se mai produce frişcă proaspătă!😦 Deliciul, bunătatea de mîncat ascuns sub plapumă să nu te vadă lumea şi să poftească, spuma din cafea de lins şi ultima urmă de pe cană, păhărelul după care deschizi frigiderul de atîtea ori pe zi că se face gheaţă, nu mai este!!!!! Nu se mai produce!!! Bine că mîncăm prafuri Dr. XX sau alte firme, arome identic naturale, surogate din soia şi ce ştiu eu ce alte greţoşenii botezate arogant „frişcă”! Ah, mi-am jurat că pruncu n-a afla de spuma albă pînă nu s-o găsi vreo firmă să facă iar păhărelul meu!