nosia’s provincial life at its best

 ***

Ospeţe creştineşti

În satul Aviatorului majoritari erau ortodocşii. Înainte de război lumea era mai amestecată, evrei, neoprotestanţi, ortodocşi, greco-catolici. Comuniştii i-au împrăştiat pe neoprotestanţi, evreii fugiseră deja cîţi n-au fost deportaţi iar greco-catolicii au fost convinşi să se lepede de papistaşi, că Preafericitul e mai aproape decît Roma. Aşa ca Aviatorul şi familia s-au facut toţi ortodocşi, că tot creştini erau. Dupa nunta Anei, Mama-bună şi-a jurat că celelalte fete vor pupa crucea şi vor înconjuar altarul pe „Isaia dănţuieşte” or le rade în cap şi le trimite la mănăstire! Tot satul ştia pocinogul cu neamurile de-şi zic „fraţi” şi la nici o nuntă nu s-a mai dus cu găina pe tavă. Carnetul de versuri l-a ascuns în fundul sertarului cu poprică, piper şi foi de dafin şi gura i s-a mai potolit.

Florica n-o să le facă probleme că era în vorbă cu un băiat din satul vecin, un cătun răsturnat pe-o coastă de deal. Familie bună, oameni de treaba, da nu prea arătoşi. Băiatul semăna cu maică-sa, mic cu picioarele crăcănate, cu capul mare şi teşit la spate. Avea un par des ce cobora la două degete deasupra sprîncenelor. Era la facultate la oraş dar venea toată dumineca la Florica. Se ascundeau în podul cu fîn şi Mama-bună închidea ochii, căci treburile erau de-acum stabilite. Cum termină băiatul şcoala, se face ospăţul. De data asta la părinţii lui, în vîrf de deal, dar ospăţ creştinesc cu preoţi şi toată datina.

Livinica lucra deja la oraş şi, pe şoptite, Mama-bună a aflat că va mai avea un ginere cît de curînd. Tot băiat de la sat, numai bine că de la oraş s-a lămuri ea, de departe că nici drum nu era pîna acolo! Alt ospăţ creştinesc, alt ginere mai omenos, mai de-al lor.

Cei doi gineri mai de pe urmă s-au plăcut de cînd s-au cunoscut şi se aveau ca fraţii. Toamna strîngeau cucuruzii, ajutau la cartofi, la tot ce avea Mama-bună în gospodărie. Dar sarcina lor de căpătîi era sa facă ţuica. Butoaiele mari cu borhot trebuiau coborîte din deal de la ginerele mijlociu şi aduse la Aviator acasă unde se ţinea bine ascuns în şură cazanul. Într-un an erau cît pe ce să facă mare minune, cînd, spre seară, au încărcat butoaiele pe peridoc şi au pornit spre sat. Întuneric pe uliţa, gropi să răstorni şi tractorul. La o curbă, roţile au alunecat pe nisip şi s-a-ncordat peridocul!. Butoaiele s-au rostogolit în şanţ şi tot borhotul s-a scurs pe arătură. Au strîns ce-au mai putut cu lopata, dar a urmat o iarnă tristă, friguroasă şi abstinentă.

Între fraţi

Noii cuscri ai Aviatorului au dat ordin cu voci răsite că nunta se face ca la ei. Adică fără biserică, ce-i aia, un popă se crede unsul lui Dumnezeu, ce leagă Dumenzeu n-are nevoie de aprobarea lui! Între ei, adevăraţii creştini, îşi ziceau „fraţi”, aşa că un frate mai citit a ţinut o prelegere lungă, dezlînată şi presărată cu citate ca nuca-n perete din Vechiul Testament. Au mai zis şi o cîntare şi cu asta gata cununiile! Mama-bună suspina umilită. De ani buni îşi pregătea un număr special pentru Isaia dănţuieşte, cu lacrimi, vaiete, fata me, fata me, n-o dau şohan, ca o cadră, n-o dau de lngă noi! În timp ce pe sub naframa trasă tragic peste ochi arunca priviri în jur să evalueze impactul. Dar Ana cu bărbatul ei, cu toate neamurile de-şi zic fraţi i-au dumnicat momentul de glorie. S-a mers fără convingere la Sfatul Popular, pentru hîrtie, unde din nou fraţii au scrîşnit din dinţi că Iehova e sus şi vede trufia omului şi lumea e cu un pas mai aproape de Armaghedon! Apoi la masă. Aici Mama-bună a pus piciorul în prag. Că va trebui să umble cu capul plecat în sat de-acum, că preotul o să-şi facă cruce în urma lor cu fată necununată la biserică, putea îndura, dar masa, masa tot cum vrea ea se va face! Şi au curs litri de ţuică din cea mai tare, găini (fără piuitura tradiţională că nimeni nu îndrăznea să mai facă rime cu Armaghedonul la masă), porci, tortate fain gătate treceau în şir prin faţa socrilor care ridicau ochii la cer şi chemau ziua pocăinţei, cu starostele care striga darurile şi banii. Aici din nou Mama-bună şi-a zis: n-aţi vrut nuntă creştinescă, lasă c-o să plătiţi! Şi l-a instruit cum ştia ea mai bine pe staroste să nu plece de lîngă nici un frate pînă nu scoate plicul ăl mai gros şi tot ce mai are prin buzunare! S-au strîns bani mulţi şi daruri asemenea. Căci fraţilor, în aşteptarea sfîrşitului lumii, le plăcea să mănînce şi mai les să bea bine. Dupa nuntă ginerele cel tăcut s-a uitat cruciş la sacul cu plicuri şi a tunat că banii s-au înjumătăţit! Mama-bună a explicat că a trebuit să plătească toate cheltuielile, mîncarea e scumpă, cortul, mesele, farfuriile, toate au fost pe bani! Ginerele a trîntit uşa în urmă şi degrabă n-a mai călcat pe-acolo. Mama-bună a numărat, a socotit şi a fost mulţumită…ducă-se!

Primul măritiş 

Aviatorul şi-a dat fetele la liceu. La oraş. Pentru că aşa a vrut Mama-bună, să le facă doamne. Le-a dat un singur sfat cînd au plecat prima oară la cămin: „Să nu vă smulgeţi sprîncenele sau să vă tăiaţi cozile că la mine în casă nu mai călcaţi!” Fetele şi-au pensat sprîncenele moştenite de la Aviator, dese, negre şi împreunate la rădăcina nasului, şi-au tăiat cozile şi s-au întors acasă fără urmări.

În anul în care fata cea mare, Ana, a terminat liceul şi a ieşit de două ori regina balului de la căminul cultural, Mama-bună şi-a văzut visul împlinit. Cu mîinile pe şolduri, picioarele depărtate şi năframa trasă pe ochi stătea în capul scărilor de la cohe şi privea curtea. Un cort mare, de la poartă pînă la grădina va acoperi trei rînduri de mese. Două sute de nuntaşi. „Toţi mi-s dători, la toţi am fost la nunţi, la copii, la nepoţi, la toţi!” Vedea darurile şi starostele trecînd cu găleata pe la fiecare, strigînd suma şi darurile. Va avea ea de grijă să nu sară pe nimeni! Va şti să chivernisească şi banii să le-ajungă şi la copii de cîte ceva. Şi să scoată şi ea cheltuiala şi zestrea. Nu e uşor să strîngi trei rînduri de perini, trei plapome, lepedeauă, cearşafuri, şterguri, chemeşi şi rochii cu flori din supra. Pentru astea şi-a rupt spatele ducînd groştiorul la doamnele de la oraş. Livinica, fata mai mică, s-a scăpat şi a spus că Ana are pe cineva. Băiat de la oraş, cu casă şi singur la părinţi. Lucrează unde fusese şi Ana repartizată, la Biroul Tesa. Mama-bună a vrut să ştie tot, dar deocamdată n-a aflat decît că e frumos, înalt cu parul galben şi ochii verzi. Era multumită şi aşa.

Nici n-a durat mult şi Ana a spus că se mărită. Că băiatul vine cu părinţii pe vedere. De cum au intrat pe poartă, Mama-bună a avut o tresărire. Vorbele i s-au oprit în gît şi ochiul stîng a început să se zbată supărător. Nici una, nici alta nu se mai întîmplaseră de cînd Aviatorul o ameninţase să tacă ori o pune pe acoperiş. Băiatul era frumos, aşa cum zisese Livinica. Dar neamurile…Au intrat în curte în şir, primul bărbatul, apoi viitorul ginere, apoi mama, apoi două fete. Surorile lui. Aşa, deci nu e singur la părinţi, nu-i nimic, şi ea are trei copii, îşi zise Mama-bună. Ceva în hainele şi bună-ziua lor îi spuneau că n-o să mai fie aşa de bună. Cînd să dea ochii peste cap, cuscrul zice „Domnu fie lăudat!” Mama-bună ramîne cu „zua bună” în gît şi cu ochii aproape să iasă din cap.

Oaspeţii porată haine negre, vorbesc cavernos nu zîmbesc şi au aerul că sunt traşi cu forţa într-un loc de pierzanie. Şi au venit cu un motor lung cît poarta bivolilor, negru şi înalt că de-abia s-a dat cuscra jos din el.

Nici Mama-bună, nici Aviatorul nu-şi mai aminteau cum au plecat oaspeţii. O singură frază le bîzîia mereu în cap: „Fără popi, chip ciplit şi biserici!”. Noii cuscri erau adevăraţii creştini. Asta nu putea Mama-bună înţelege. Cum atîţia ani de rugat la biserică, dat slujbe, pomelnicuri şi acatiste şi nu sunt buni creştini? Biblia nu era aceeaşi? Se vede că nu. Căci condiţiile erau clare: nunta nu se face la biserică, popa e Satana în haine femeieşti, şi se merge la Sfatul popular să le dea o hîrtie ca să poată schimba buletinele. Oamenii se iau şi gata. Dumnezeu află tot şi fără cădelniţări. Isus? A murit şi cine poate şti dacă a înviat…Cînd mori totul se termină, ajungi în pămînt şi te manăncă viermii. Sufletul nu l-a văzu nimeni niciodată, iar la Armaghedon Dumnezeu va învia numai pe aleşii lui. Nicidecum pe aceia care pupă icoane, îşi fac chip ciplit şi ziduri înalte şi spun că e casa Domnului. Cine-şi face cruce, face semnul diavolului. Raiul, Iadul…nu s-a întors nimeni nici de acolo.

Toate astea le-au aflat Aviatorul şi familia în cîteva ceasuri petrecute cu viitorele rude. Abia la sfîrşit s-a pomenit că băiatul are casă la oraş, era oarecum singur la părinţi (asta n-au înţeles dar mai întreaba şi după), avea slujbă bună, era timid şi tăcut, se vedea.

Şi s-a făcut nuntă.

Oameni si locuri In satul Aviatorului se intra dintr-o curba strinsa pe un drum circulat de carute, autobuze si vite. In dreapta primul lucru din sat era ritul bivolilor, adica un deal noroios pe care venea ciurda de la pascut. Din cauza asta asfaltul care te intimpina la intrare era mereu plin de noroi si balega.  Linga rîtul bivolilor era cimitirul ce se desfasura în panta pîna departe. In stinga, un deal in surpare spre interiorul curbei te impiedica sa vezi ceva inainte de a parcurge intreaga curba. Cind ajungeai la drumul drept, tot pe dreapta era caminul cultural pe buza unei ripe abrupte pe linga care aluneca periculos un drum rupt. Mai incolo, in sir, casele frumoase de la drumul tarii si cooperativa. Pe drumeagul de la caminul cultural, prima, tot in coasta, biserica si casa parohiala. Apoi straja mica, un tapsan cu iarba la intersectia a doua ulite strimte, si vis-à-vis casa Aviatorului. Oamenii, daca aveau nume crestinesti acelea stateau doar in buletin. Caci in sat ei erau a Uliului, a Vijului, a Vintului, a Gumii, a Broschii, a Pojarului, a Murgului, a Cipciganului, a Micului, a Diacului, a Jandarmului, fiecare cu povestea lui: Brosca umbla in poiata descult si se urca seara in pat cu balega uscata pe calciie. Pojerita locuia in straja si stia cine trece pe drum in fiecare secunda. Ginerele ei se imbata des, arunca cheile de la Dacie in fintina, iar cind se trezea le recupera cu un magnet legat de lantul de la galeata. Urca dealul cu Dacia cu frina de mina trasa, sa arate vecinilor ca masina lui ‘mîncă jar’. A Cipciganului nu mai cresteau de generatii peste 1,5 metri. A Gumii trebuiau sa se aplece sa intre pe usa, asa de inalti erau, iar nevestele semanau suspect de bine cu barbatii lor. Rudele Aviatorului erau mult mai putine in sat decit cele ale mamei-bune. Ea avusese trei frati si multi veri, verisoare, matusi, leliuci, cumnate si nepoti. Tatal mamei-bune se recasatorise dupa ce prima sotie murise de tinara – mama-buna avea doar 9 ani. A doua nevasta fu baba nefericita din lanul de cucuruzi. Mama-buna n-a facut decit trei clase, ca trenul, si apoi a ramas sa caute de casa si de fratii pe care tatal i-a trimis la scoala si apoi la oras sa se faca domni. Si s-au facut domni, cu apartament si mobila moderna, vitrina si mileuri pe televizor si Dacie 1100 in fata blocului. La serviciu treaba mergea bine. Mai angajau pe fiul vreunui cunoscut, mai dadeau un telefon la partid pentru vreo nepoata sau ca sa se elibereze vreun post ocupat abuziv de cadre necorespunzatoare. S-a murit in familia ei mai mult de inima rea. Tatal mamei-bune – cind la colectivizare i-au luat gradina. Fratele mai mare – cind fiica lui s-a maritat dupa unul mai batrin ca el cu 10 ani. Fratele mijlociu – cind copilul lui a ars intr-un camion pe care-l parcase intr-un stilp de beat ce era. Fratele mai mic…zice mama-buna ca a murit de mina nevestei. Insurat cu fiica secretarului de partid, avea avere mare, slujba buna si trecere pe la oras. Nevasta insa s-a saturat timpuriu de el si l-a otravit incetul cu incetul. Mort, nimeni n-a indraznit sa caute motivul, asa ca partidul l-a declarat bolnav de inima. Mama-buna la plins si si-a rupt hainele de pe ea la petrecanie, dar nici ea n-a avut curaj sa intrebe cind s-a imbolnavit de inima. De Paste Pregatirile începeau mult mai devreme. Se curaţa curtea, grădina, poiata, coteţele se dădeau cu var, purceluşii abia cumpăraţi erau cazaţi împreună şi abia cînd creşteau erau puşi separat, că se băteau de la mîncare. Se tăiau pomii, se semănau legumele şi mama-bună aranja grădina de zarzavat, adică vreo două straturi la marginea cucuruzilor. Fasolea pe pari între cucuruzi, petrinjeii mai sus lînga intrarea în gradină sa fie la-ndemînă. Castraveţii lînga fîntînă, sub cumpană. Aviatorul tomnea cumpana să nu dea în pamînt, dar dupa citeva luni iar se desprindeau greutăţile şi pica găleata-n fîntînă. Se scotea doba din casă si se golea de rumeguşul rămas, caci de la Paşti încolo nu se mai făcea foc în camera de sus. În Săptămîna Patimilor Aviatorul trebuia să cumpere miel. Era belit şi curăţat la stîna, acasă venea în sac. In Joia Mare se împtistreau ouăle. Adica cele mai frumoase ouă, nici prea mari nici prea mici, se leagu in ştrampi de femeie, d-ăia cu găuri de nu-i mai puteai îmbrăca, cu pene rupte din grădină şi cu trifoi cu patru foi daca aveau fetele noroc să găsescă. Se luau din oala veche coji de ceapa roşie strînse tot anul şi se fierbeau cu ouăle vreo jumătate de ceas. Apoi se lăsau la răcit puţin, cît să poţi pune mîna pe ele. Se desfăceau ştrampii şi se evalua situaţia: cîte ouă s-au spart, mergeau la drob, şi cîte nu se ungeau cu slanină şi se aşezau în coş. Se frămîntau cozonacii şi se cocea pasca.Vineri se făcea friptura de miel, zama de miel cu tarhon şi măcriş din temeteu, şi tocana. Mămăliga o făcea mama-buna duminică dimineaţa, ca să fie proaspătă. De rîndu gurii nu-i păcat să umbli în zi de sărbătoare.Drobul era cel mai important. Organele de la miel nu prea ajungeau pentru o familie atît de mare, aşa ca mai intrau acolo şi alte ingrediente, la fel de bune şi mirositoare: multă ceapa tocată, ouăle fierte la împtistrit şi care s-au spart, tocate sau puse la mijloc întregi sa arate bine, patrunjel verde şi cozi de ceapa verde, un ou crud să le ţină împreună, sare şi mult piper. Amestecul se punea într-o tava şi se acoperea cu năfrămuţa mielului. În noaptea de-nviere se mergea la biserică fain gătiţi; mama-bună ducea canceul acoperit cu batista ca să ia paştile. După slujbă, cu canceul plin de pîine cu vin mergeau acasă şi se punea masa. Drobul şi pasca, ouăle roşii. Întîi fiecare lua paşti de trei ori: Chrisots a-nviat! Adevărat c-a-nviat! Şi ia o linguiriţa în timp ce-şi face cruce; iar Chrisots a-nviat! Adevărat c-a-nviat! Şi tot aşa de trei ori fiecare. Apoi cioc! ouăle roşii şi la masă! Drobul tăiat felii cu oul fiert la mijloc se manîncă cu ceapă verde şi pită să ajunga la toţi. Fata mijlocie manîncă patru ouă şi-i rău toată noaptea. Aviatorul mănîncă încet ca-n vis din toate, pune sare pe drob înainte să-l guste şi merge la culcare frînt.Duminică dimineaţa după slujbă se iau iar paşti, ce-a mai rămas în canceu, şi se mănîncă tocana de miel cu mămăligă. Friptura şi zama la amiază. Apoi prăjiturile şi cozonacii. Aceştia au stat cuminţi în cămară pe grindă să se ducă la Sfîntu’,  adică să nu-i mănînce fetele pînă la Paşti. Luni vin udătorii şi casa e plină că sunt trei fete. Stau la fereastră să vadă cine intră în curte şi cine trece pe drum. Acum se fac şi desfac lăzi de zestre, se arată salbele puse în pod de bunica pînă a trecut Armata Rosie.despre sarmale si alte bunatati

Sarmalele aveau un loc special in bucatarie la mama-buna. Erau cu carne, frumoase, mici si cochete in zilele de sarbatoare sau mai mari, mai indesate cu orez si pasat sau ciuperci in zilele de post. Pentru o oala mare trebuia o varza mare, infoiata nu indesata, murata de preferinta. Butoiul de o suta de litri din pivnita furniza iarna-vara curechi murat. Asa. Se lua o frunza, se taia capatul de la cotor care e mai tare, se taia in patru si fiecare parte se umplea cu o cantitate mica de carne cu orez, pasat, ceapa si bulion in cantitati variabile. In fiecare sarma se punea un soldatel de slanina afumata. Sarmaua trebuia sa fie mica si bine strinsa. Numai muierile lenese faceau sarmale mari si lalii, ca sa termine repede.  In oala de lut se puneau pe fund, neaparat in cruce, doua ramurele de cimbru, apoi un strat de curechi taiat marunt si apoi sarmalele cladite roata de-a lungul peretilor. In mijloc, pisca, adica basica porcului umpluta cu carne si pasat si afumata. Se mai pot pune sorici cu slanina afumata. Deasupra iar un strat de curechi si o cana mare de bulion. Apoi se acoperea oala si se dadea la cuptor.

In zilele de sarbatoare se faceau si dulciuri, adica placinte, pancove, ciureghel, parajituri – negresa, regina Maria, cafelina, foi cu miere – si cozonaci.

De post se mincau ciuperci din padure. Tocana de bureti de roua sau de galbiori sau bureti iuti prajiti pe plita. Buretii iuti erau mai buni insa cu brinza de burduf si o felie de slanina deasupra, cind se minca de dulce… Verdeturi nu se prea gateau. Erau buruieni pentru masa saracului.

gospodaria

Gospodaria Aviatorului era pe masura apetitului familiei. Munca insemna bucate pe masa si cu cit mai multe bucate, cu atit mai fericita familia. Prosperitatea se masura in centimetrii de slanina pe spatele porcului, in numarul de gaini din curte si in unsoarea ramasa pe oala. In vremurile bune, aveau trei vite odata, si indiferent daca se vindeau, mureau sau erau sacrificate inlocuitoarele lor purtau intotdeauna aceleasi nume: Iambor, Zimbor, si Condor. Nimanui nu i s-a parut vreodata neobisnuit ca Iambor, Zimbor si Condor erau de fapt bivolite. Gainile se plimbau in voie prin curte si ingrasau iarba, porcii haladuiau in cotetull din funful curtii, iar bivolitele in poiata. In stinga curtii, casa cu trepte la intrarea dinspre strada care dadeau in veranda. Din veranda doua incaperi largi: casa dinainte (camera mereu inchisa, cu sterguri pe pereti si flori de plastic in geam) si camera din mijloc unde locuiau fetele. Din acesat camera pe un coridor lung, intunecos si racoros (motiv pentru care era folosit drept camara) se ajungea in cohe, adica in bucatarie. Aici se gatea, se traia in timpul zilei, si tot aici dormeau Aviatoru si mama-buna pe divanul impins la perete intr-un colt. In fata patului, masa si pe cealalta latura lunga a sa era o laita, adica un ladoi lung pe care se sedea la masa. Mai erau si scaune caci familia o includea si pe buna, adica pe mama Aviatorului. Din bucatarie se ajungea in curte, in spatele casei. Soba era larga, cu un fel de prispa pe care dormea batrina. Linga usa un dulap cu vitrina in care se tineau pahare, vesela, farfurii si oale. Linga usa dinspre camara, pe un scaun statea intotdeauna galeata cu apa din fintina, acoperita cu capac sa nu cada mustele in ea si o cana de baut. Oricui ii era sete, lua cana, o baga in galeata si se servea. Fintina era in curte cu o cumpana veche si greu de minuit mai ales in zilele de vara secetoasa cind apa scadea la trei-patru metri.

In familia Aviatorului masa si ritualul hranitului erau centrul de gravitatie al tuturor efoturilor, activitatilor si aspiratiilor. Se minca pantagruelic: fiecare masa avea cel putin doua feluri principale pe baza de grasime, deserturi cit mai dulci si mai unse, tuica de 50 de grade cel putin! Bautura se facea in casa iar tuica de prune curata era preferata. Un an in care nu se ‘faceau prunele’ si trebuiau adaugate la borhotul de tuica alte fructe era un an tare rau. Se distila de doua ori si o tuica buna trebuia sa arda gitul si sa ia foc in pahar. Alte vicii nu prea aveau membrii familiei. Aviatorul fuma in tinerete dar era scump, tigarile nu se prea gaseau si a fost constrins sa se lase. Inclinatia insa s- a transmis la fetele sale care au fost fumatoare din tinerete pina la virsta bolilor care-ti iau cheful de-a mai pufai.
Mama-buna gatea de dimineata pina seara. Celelalte treburi ale gospodariei erau secundare si dispretuite. Si-a dorit mereu un baiat sa o inlocuiasca la datul finului in caruta, la sapatul cucuruzilor si al cartofilor. N-a fost sa fie, si vara munca cimpului ii ocupa mult din pretiosul timp pentru combinarea ingredientelor culinare. Orice fel de mincare trebuia sa contina o doza buna de grasime. Daca era din nefericire post, acesta se tine tot ca sa ‘nu ne rida lumea’, dar grasimea de pe oale nu scadea. Era doar inlocuita cu ulei sau margarina. Bucatele saracului erau cele fara carne grasa, cele din verdeturi si poamele. Nu se minca peste aproape deloc caci nu ‘te saturai’. Se mincau radacinoase, mai ales cartof, carne de porc si pui, vita, mai rar, si din darurile gratuite ale naturii doar ciuperci si uneri macris. Mama-buna avea oroare de cules verdeturi de pe cimp sau de crescut salate in gradina: ‘ce-s alea, nu tin de sat!’. Adica nu te umfla destul incit sa simti c-ai mincat bine. Fasolea era prezenta mereu. Si mamaliga. Cu brinza amestecata cu slanina fripta si ceapa, numai cu ceapa fripta sau silvoita in post, mamaliga cu tocana de pui (duminica dimineata) sau miel la Pasti. Zama de cartofi si zama de fasole cu ciolan afumat, levese (adica supa de pui cu taitei) in zile de sarbatoare. Zama de zdrente, adica de coaste afumate cu zdrente de ou si muuuulta smintina. Luscos, adica supa de varza, tot cu afumatura, ce se mai gasea prin pod. Oasele si picioarele de porc afumate stateau fragede in pod de la Craciun pina la Pasti.
locul in societate

Pentru mama-buna mersul la toate nuntile din sat insemna si a-i indatora pe toti, a-i obliga ca la rindul lor sa vina la nuntile fetelor ei, cu bani multi si daruri bogate dar si la orice alt eveniment care putea sa propulseze familia, chiar si pentru scurt timp, in topul stirilor mondene din sat. Desigur, ce se spunea nu era indiferent si mama-buna s-a straduit intreaga viata sa organizeze evenimente grandioase, stropite din plin cu lacrimi (triste sau fericite, dupa caz), cu mese gata sa se rupa sub povara bucatelor si sticlelor. Delicatul echilibru intre a mentine familia ‘la loc de cinste’ in viata satului si acoperirea ‘accidentelor nefericite’ – precum cel cu baba in lanul de cucuruzi – a devenit pentru mama-buna si fetele ei un mod de viata. Chiar si dupa ce au plecat din sat ce se spune, cit se vorbeste si unde se aflau pe scara sociala a satului au ramas motoarele de conduita pentru familiile lor. Se traia intr-un imaginar colectiv al satului, cu obstinatie si disperare, dincolo de ratiune si de acceptarea adevarului ca ele si familiile lor nu mai faceau parte din comunitatea satului, si ca nici satul, asa cum si-l zugraveau ele, nu mai exista de mult.

nuntile

Ajunsi la biserica barbatii se desparteau de femei asezindu-se in dreapta iar femeile in stinga. La stinga era de obicei mai multa rumoare: ochii mamei-bune nu statea o secunda fixati sper altar ci se roteau in jur incercind sa vada pe fiecare ocupant al bisericii, fie si asezat in spatele ei. Adunarea infromatiilor era esentiala la biserica deoarece urma o saptamina intreaga in care vor fi prelucrate si analizate apoi transmise pe toate caile cunoscute spre cit mai multi membrii ai comunitatii. Pentru mama-buna viata consatenilor ei nu era doar subiect de birfa ci si de afirmare sociala. In viata satului exista citeva personaje de care fiecare s-ar feri dar pe care nu indrazneste nimeni sa le ocoleasca. Preotul si militianul erau cele mai importante, dar in aceasta galerie intra si un altul, mai colorat, care in vremea povestirii noastre era jucat de mama-buna: piuitoarea sau femeia care duce gaina la nunti. Piuitoarea era nelipsita de la nuntile satului si rolul ei era acela de a pune in versuri hazlii toate defectele, secretele sau intimitatile jenante ale mirilor si familiilor care se incuscreau. Lesne de inteles de ce piuitoarea trebuia sa fie bine informata si o poeta talentata. Mai trebuia sa fie vicleana sa scoata adevaruri de nimeni stiute de la familie si bani multi ca aceste amanunte sa nu se regaseasca in versurile strigate cu uiuiuiui in fata nuntasilor. Fustele largi se infoiau, tava cu gaina se balansa gratios deasupra capului ei si ochii se roteau neincetat pentru a observa reactiile celor din jur. Mama-buna avea toate aceste calitati, harul de a exagera intimplarile, si nota cu sirguinta tot ce afla despre sateni intr-un carnetel-raboj in care compunea si poznasele versuri. O nunta fara ea era aproape de a recunoaste ca uritele secrete despre care se vorbea in sat sunt adevarate iar familiile mirilor nu vor sa si le auda strigate in fata.

bunica materna si activitatile ei

Sotia Aviatorului sau mama-buna, cum ii spunea toata lumea, era o femeie ca multe de pe la tara: mica de statura, cu oase grele si larga in solduri parind ca merge leganat, cu picioarele departate. Foarte grasa pentru statura sa degaja un aer de prosperitate; agerimea miscarilor era data nu de supletea corpului cum se intimpla de obicei, ci de o nestapinita curiozitate de a fi prima care afla, vede, spune totul. Ochii mici si caprui, usor exoftalmici, se miscau si ei neincetat cautind noul, ineditul sau orice ascuns pentru a iscodi si intelege ceea ce altii vor sa tina secret. Femeie sociabila, hotarita si calculata avea darul de a exagera totul si un crez neabatut: sa nu spuna adevarul cu nici un chip. Aceste trasaturi de caracter s-au transmis peste generatii si celor trei fete ale sale, s-au distilat si amestecat cu firea indaratnica si ghinionista a Aviatorului, dind nastere unei generatii de femei nelinistite, nesabuite si greu de multumit .
Mama-buna administra intreaga gospodarie dar si fondurile familiei. Acestea proveneau din doua surse: salariul de la oras al barbatului, dar si o activitate comerciala desfasurata exclusive de ea: vinzarea grostiorului doamnelor de la oras. Laptele celor trei bivolite din gospodarie se mulgea seara, se strecura din galeata in condire, se mosina (adica se separa smintina de laptele astfel degresat), smintina se indoia copios cu zer si se ducea la oras. Clientele erau ‘doamne’ alese pe sprinceana, adica putin pretentioase, deoarece nu protestau prea des cu privire la pretul piperat dar si la fluiditatea suspecta a grostiorului. Mosinatul laptelui se facea numai noaptea, in girliciul pivnitei caci pe vremea aceea orice activitati comerciale pe cont propriu erau interzise. Efortul si riscul meritau pentru ca o familie cu trei fete de maritat trebuia sa le asigure un loc bun in societate. Banii mergeau asadar in mare parte pe lucruri ‘de zestre’, material de rochii dar si naframi pentru mama-buna. De sarbatori, Aviatorul mai primea cite o camasa noua sau cizme de mers la serviciu. Dar nu in fiecare an.

Casa aviatorului se afla sub o ripa dar avea un avantaj extraordinar: se gasea peste drum de biserica, la citiva metri de intrare, asa incit duminica jumatate din locuitorii satului care veneau din partea de jos trebuiau sa treaca prin fata casei ca sa intre la biserica. Privilegiul de a observa si analiza din curte imbracamintea si gesturile tuturor, intr-o zi in care fiecare-si punea hainele bune si se arata pe ulita doar cu cine se cuvine, compensa cu virf si indesat dezavantajul de a sta unde apune prima data soarele. Mama-buna trecea prin momente grele in fiecare duminica dimieata cind trebuia pregatita intreaga familie pentru evenimentul social al saptaminii: slujba. Camasa calcata si mieruita, cizmele boxalite ale barabtului, apoi rochiile fetelor, care se mai pot gati si singure, parul spalat si coada impletita, naframa si surtul de duminica pliate in numarul potrivit de cute, ‘ca sa nu ne rida lumea’. Toate acestea se desfasurau dupa un ritual bine stabilit, febril executat, cu importanta si voce rastita de cite ori ceva intrevenea. De la poarta, gata intotdeauna primul, Aviatorul le indemna pe femei: ‘Haideti, tu, ca si Guma a trecut! Iara sintem ultimii!’ ceea ce se si intimpla foarte des.

bunicii materni 2

Sa nu lasam in urma viata bunicului matern pina nu amintim de un eveniment nu tocmai fericit si care-I va marca viata pina la sfirsit. Cam pe la virsta la care oamenii se pesioneaza, devin mai intelepti, mai toleranti si mai lenti in reactii, bunicul zis Aviatorul avu intr-o zi o intilnire neasteptata pe tarlaua cultivata cu cucuruzi. Era se zice intr-o toamna caci cucuruzii erau mari, copti si numai buni de cules din gradina cui s-o nimeri. Tentatia de a culege porumbul frumos crescut, galben si la indemina nu i-a ocolit pe mebrii comunitatii in care traiau bunicii personajului nostru. Nu le-a ocolit nici pe babele de 80 de ani, caci tocmai cu una s-a intilnit Aviatorul pe tarlaua sa. Atit de neasteptata fu intilnirea si atit de spontana reactia bunicului incit baba se dovedi slaba de inger si nu apuca zorii zilei urmatoare. De aici un lung sir de reprosuri, legale dar mai ales familiale. Au urmat doi ani in care biserica n-a mai fost prilej de socializare ci loc de pocainta. Baba vinovata de evniment ramine in familie cu porecla de ‘cateaua aia’ si bunica isi asuma rolul definitiv de cocos.
Trebuie amintit ca si in anii tineretii a incercat sa cinte cocoseste. Se povesteste ca mergind la o nunta, pe drum, Aviatorul si nevasta care trebuia numaidecit sa fie la timp acolo caci ea ‘ducea gaina’ s-au cerata pentru cine mai stie ce motiv si ar fi amenintat-o ca o pune pe acoperis daca nu-i tace gura. Cum ar fi reusit una ca asta, caci bunica – pe atunci in floarea virste- cintarea cam de doua ori cit el?
Miine despre bunica si nuntile ei.
Calatorul

bunicii materni 1

Vom profita astazi de lipsa mai indelungata a celui de-al treilea personaj si vom incepe birfa genealogica cu bunicii sai materni.

Mama personajului nostru s-a nascut intr-o familie de tarani negriciosi intr-un sat de dealuri, vegetatie putina dar mult spirit comunitar. Adica nimic nu trecea neobservat si nediscutat in bunul fabulospirit recent redescoperit! Sa nu ma intelegeti gresit nici cu negriciosenia, nu, erau pur si simplu bruneti si cu tenul pe masura, dar mari admiratori de par blond si ochi albastri, asa incit dupa ani, cind in familie se vor naste copii balai din incrucisari cu ramuri mai palide, acestia vor fi admirati si alintati.

Familia noastra de tarani fu binecuvintata cu trei fete, ca in poveste, din care cea mai mare fi-va peste ani mama personajului. Tatal familiei se consola in cele din urma cu lipsa unui urmas de sex masculin sperind ca fetele il vor ingriji cu blindete pina la adinci batrinete. Si nu-i vorba mare, caci de ingrijire a avut nevoie, dar si parte, s-o spunem pe cea dreapta, inca de tinar. Motivul a fost vocatia lui pentru accidente autoprovocate. Sirul acestora a inceput din cite se spune de tinar, din cauza marului de la poarta, Culesul lui in fiecare an dadea ocazia unor aterizari fortate de toata frumusetea, nu o data incheiate cu picioare rupte, vinatai si blesteme din partea femeii, iritata ca de-acum treburile casei cad o vreme pe capul ei. Se mai povesteste ca si scara din sura ar fi avut un fustei lipsa fara stirea bunicului, care a escaladat-o intr-o alta zi cu ghinion, si mai tirziu ca ar fi pus piedica autobuzului ce facea naveta la oras. Toate astea i-au adus porecla ‘Aviatorul’, pe deplin meritata.