batman forever si tot costumul lui!

Cos de 3 ore jumate o pelerină de Batman pentru balul costumat de la grădi. Asta pedeapsă că nu m-am îndurat să cumpăr costum de pirat de 79 ron! Da si eu m-am răzbunat pe Batman si toţi urîţii cu măşti hidoase din filme tembele şi i-am tas o bordură cu paiete!

Mîine dans macabru si dovleci rînjiţi.

 

cat on a hot tin roof

la mare inaltime

la mare inaltime 1

 

Azi adunare cu năduf. Dezbătut potop de legi nelegiuite, vărsat cugetări adânci şi dat judeţ îndelung rumegat. Apoi plâns de mila altora şi în final consolat capra vecinului. Plecat hotărâţi să continuăm şi mâine, în clan extins şi cu iatagane ascuţite. Zaveră mare!

Câinii latră caravana trece. Da cum ştiu unii când e cazul să nu se deranjeze…?

 

Un weekend grăbit de toamnă lungă, adică până săptămâna asta când, am înţeles, vin ploile. Aşa se cade că, deh, începe şcoala, trebuie să noroim pantofii, să îngheţăm prin staţii şi prin clase.

Am umblat pe jos prin păduri, am luat aer, dar şi praf căci la noi se merge la pădure cu maşina până în bârlogul ursului, dacă se poate, că d-aia e 4×4 sau Dacie deşălată. A fost frumos printre brazi, am cules o plasă de conuri dar nu simt decât sacul de griji pe care nu-l pot da jos din spate. Dorm cu el, mă trezesc cu el! E o plăcere din ce în ce mai acră să mergi la serviciu, la fel şi să nu mergi.

Nu mai deschid televizorul.

Later edit: Termitele bipede lipsesc azi şi muşuroiul mai adastă o zi. O zi în plus să admir livada, căci la elanul lor constru/ictor e ultima săptămână în care pot s-o vad din balcon. Mă gândesc să zidesc geamurile şi să pun tapet cu păduri. Raise high the roofbeam, carpenters! Sau pe româneşte: întunecaţi zările şi nu lăsaţi petec neconstruit!

 

interculturală, dar tot despre mâncare

În weekendul trecut, party intercultural. Mâncat pe săturate un deliciu de kebab adevarat făcut de cine ştie cum se face la el acasă, nişte doradă regală umplută pe grătar… o altă nebunie dar cur reţetă lipovenească şi nişte carne de oaie la capac, de n-aş fi ghicit în o mie de ani că a behait vreodată. În general carnea de oaie prost pregătită pute de la o poştă a stână şi nu e prea îmbietoare pentru mine. Dar asta a fost delicioasă. Cu nişte condimente ţinute la mare secret…Sper că alea n-au behăi vreodată şi nici alte sunete n-au scos

Mi-a plăcut şi curajul de-a veni la petreceri out of town cu toată familia, de la copii de 2 săptămâni, la cei mai mari. Şi toţi s-au distrat în cel mai civilizat mod. Deşi am constata că nu toţi se cunoşteau…

Mi-e că asta se datorează faptului că nu s-a deschis nici o sticlă cu grade alcoolice. Dar şi incredibilului bun simţ şi educaţiei unor oameni care trăiesc într-o altă lume, departe de unde s-au născut şi încearcă să se adapteze. Fără să-şi piardă identitatea dar şi fără să sfideze şi să deranjeze. Clar e educaţia, dar nu aceea cu diplome şi patalamale ci aceea de la mama de-acasă, de la zâmbit frumos la toţi, la salutat politicos, la spălat pe mânuţe, la respectat pe fiecare indiferent de cum l-a dat Dumenzeu.

Şi încă ceva, deşi mi-e că acuma tot feminismul occidental se va zbârli ofensat: doamnele stau acasă şi grijesc de copii. Nu pentru că le-ar obliga cineva, ci pentru că vor copii crescuţi de mama, de familie nu de tanti din vecini, de bonă, de lelea Anuţă sau de afterschool-ul de 1000 euro pe lună. Şi se vede pe copii, credeţi-mă! Sunt relaxaţi, râd şi se joacă dar nu sunt dependenţi de desene animate şi nu dau semne de nevroze la 4 ani.

 

ciocolată şi desene animate

1. Ador ciocolata de 200gr şi mi se pare de-a dreptul meschină tableta de 80gr.

2. Am descoperit deliciul suprem: ciocolata neagră cu ardei iute…

3. Mă uit cu stupoare la desenele cu familia Flinstone pe care le savuram cînd aveam cam vârsta Prinţului (încă se dădeau la televizor, nu era doar Mihalea 10 minute şi emisie de 2 ore pe zi); în episodul de ieri Pebbles era căsătorită cu Bam-bam, gravidă, gata să nască dar cu aceeaşi codiţa în creştet sub formă de palmier aninată de un os de curcă. Vestea liniştitoare e că atât Wilma (idolul meu ) cât şi ceilalţi bunici arătau la fel, deloc marcaţi de trecerea vremii. Fred cu aceleaşi glume infantile…

 

capra vecinului si alte bunatati

Bem seara lapte de la capra vecinului si, contrar obiceiurilor locului, ma rog sa tina Dumnezeu capra sanatoasa sa mai dea lapte si pe maine. Prune de pe drum si scalda la Durgau in halboana groasa de namol.

 

la ţară

Iar strâng tot calabalâcul şi mă mut cu Prinţul la ţară. Pe unde i-au tăiat capul lui Mihai. Mă împinge fundaţia de sub geam, bocănitul matinal, drujba neobosită şi viesparul de transpiraţi negricioşi care dorm în baracă şi se spală la lighean. Da’ nu le lipseşte televizorul şi frigiderul. Closetul şi duşul sunt un lux, televizorul o necesitate!

Avantaje: aer curat (aproximativ, căci autostrada Transilvania e la vreun km., ceea ce nu e niciodată prea departe pentru un şantier), mama face mâncare, întreţine Prinţul şi multe altele, vai de ea!, eu mai scriu/citesc câte ceva şi mănânc mere de vară direct de pe creangă, dorm cu fereastra deschisă (aici exclus, de TIR-urile care trec cu 70km/h prin faţa casei unde este indicator de limitare 30km/h), prăjim cucuruzi pe grătar, talcioc sătesc de sărăcie lucie, roşii din grădină;

Dezavantaje: cam izolat între tufe, oameni puţini şi neinteresanţi, dor de copiii din parc şi de tobogane, dor de tati, apa de la robinet nepotabilă, decât dacă eşti constipat şi vrei cu dinadinsul diaree prelungită.

Sunt îngrozită de bonele nebune de la televizor…şi câte or mai fi nedibuite! Ce e în sufletul copiilor ălora…

 

Manic Monday

În huruit de excavator, cu podeaua tremurând sub picioare si monitorul de la calculator balansând periculos spre mine, încerc să lucrez. Nu reuşesc să ma gândesc decât la blocul care se ridică la 4 metri de balconul meu. Şi la obrazul gros. Cel mai gros. Al rudelor care-şi fac o casă fără să plătească, al speculanţilor care te fură fără să clipească, al vecinului cu Chrysler care claxonează 2 minute pentru că ambulanţa îl împiedica să iasă din curte, ocupată să consulte un alt vecin, etc…

 Mi se pare atât de deplasată şi complet inutilă campania de la ProTV cu “Jos pălăria” în faţa modestie şi bunului simţ de mă ia depresia… De ce să ai bun simţ, ca să aibă nesimţiţii pe cine călca în picioare?

Mă uit cu tristeţe la Prinţ şi-mi dau seama că nu l-am echipat cu deprinderile corespunzătoare epocii în care trăieşte…evident pentru că nici noi nu ne adaptăm prea bine!

Din bloguril pe care le frecventez, puţinele câte sunt, vreo trei sunt abandonate, iar restul dau şi ele în depresie…ce să zic, o vacanţa pe cinste!

Cheer up, am luat totuşi salariul…!

 

cum trece timpul

La subiectul ăsta au meditat mulţi, nu vreau să dau măsura înţelepciunii mele aici, doar ca ieri m-a lovit aşa o imagine cutremurătoare de cum mi-a trecut mie timpul că nu pot să las nescris.

La supermarket (n-are importanţă care, că la toate e mai nou la fel, aceeaşi marfă, strategii tâmpite de marketing, devălmăşie la rafturi de-ţi vine, şi om civilizat, să tragi de toate şi să învârţi marfa aruncată fie-cum) mă opresc la raionul cărţi şi dau de/peste colecţiile morman-grămadă-în mijlocul-aleii de la Adevărul şi Jurnalul naţional. Probabil concurente, dar nu şi aici unde cele în pungă (Jurnalul naţional) stau bine merci unele peste altele cu “frumos legatele în piele ecologică, volume elegante” de la Adevărul. Trec repede peste titlurile subiecte de Bac, mi se face încă pielea de găină câte examene am dat din Sadoveanu, Eliade şi Caragiale şi dau cu ochii de Cella Serghi. Ei, din asta n-am dat examen! Dar am citit-o când eram prin clasa a opta şi o comentam de zor cu o colegă cu care mergeam împreuna spre şcoală. Atât mi-am amintit din “Pânza de păianjen”. Şi faptul că am mai citit-o acum … o mie de ani!

Mda, aşa trece timpul.

PS: Cumpărat Cella Serghi, aştept cu nerăbdare un moment liniştit să văd ce era atât de interesant. Şi din acelaşi motiv cumpărat şi…Jules Verne, din care am probabil aproape toată colecţia undeva într-un sac din pod. Nu-l pot coborî că mă ia o alergie la cărţile prafuite şi vechi încât e mai ieftin să le cumpăr din nou decât să-mi iau antihistaminice. Dar, Doamne, ce-mi plăceau cândva …