nosia’s provincial life at its best

Nectarinele, acele fructe cu gust de piersici – aproximativ, ma rog, cresc in…nectarin?

Azi adunare cu năduf. Dezbătut potop de legi nelegiuite, vărsat cugetări adânci şi dat judeţ îndelung rumegat. Apoi plâns de mila altora şi în final consolat capra vecinului. Plecat hotărâţi să continuăm şi mâine, în clan extins şi cu iatagane ascuţite. Zaveră mare!

Câinii latră caravana trece. Da cum ştiu unii când e cazul să nu se deranjeze…?

Un weekend grăbit de toamnă lungă, adică până săptămâna asta când, am înţeles, vin ploile. Aşa se cade că, deh, începe şcoala, trebuie să noroim pantofii, să îngheţăm prin staţii şi prin clase.

Am umblat pe jos prin păduri, am luat aer, dar şi praf căci la noi se merge la pădure cu maşina până în bârlogul ursului, dacă se poate, că d-aia e 4×4 sau Dacie deşălată. A fost frumos printre brazi, am cules o plasă de conuri dar nu simt decât sacul de griji pe care nu-l pot da jos din spate. Dorm cu el, mă trezesc cu el! E o plăcere din ce în ce mai acră să mergi la serviciu, la fel şi să nu mergi.

Nu mai deschid televizorul.

Later edit: Termitele bipede lipsesc azi şi muşuroiul mai adastă o zi. O zi în plus să admir livada, căci la elanul lor constru/ictor e ultima săptămână în care pot s-o vad din balcon. Mă gândesc să zidesc geamurile şi să pun tapet cu păduri. Raise high the roofbeam, carpenters! Sau pe româneşte: întunecaţi zările şi nu lăsaţi petec neconstruit!

Scuzele sunt adresate celor care mi-au pus comentarii pentru ca nu le-am raspuns prompt. Dar joc in cea mai absurda si sinistra piesa de marionete, ma transform intr-una si eu, din lasitate, recunosc, din frica de a nu fi dat la o parte cu un simplu gest din mana, ca si cum ai alunga o musca suparatoare. Nu e nevoie de nici un fel de justificari, orice pretext e binevenit, orice latrat te condamna la ecarisaj. Acum puteti sa ma huliti!