- zi de recunostinta ca e ultima de lucru inainte de un uichend fara ore seara si simbata la amiaza cind oamenii normali sorbesc ciorba calduta cu fata-n televizor;
- la examen un student ma avertizeaza ca n-a avut timp de cursuri semestrul asta, ocupat fiind cu campania electorala; politica e pe planul intii in viata domniei sala, facultatea o termina el oricum;
- dupa lupte seculare care dureaza de citeva saptamini cu nenorocitul de pampers de care nu mai scapam, zic: ‘Crezi ca Spiderman are pampers?’, zice pruncu: ‘Are?’, zic: ‘Nu! Baietii mari nu poarta papamers!’ Zice: “Si face in chiloti?’.
- da, Doamne, o zi linistita sa stau in patura si sa ma uit la “Rabi Jacob’!
Si eu, desigur! 
Mai ales pe cea cu manichiura….
Am vrut si eu o poza cu Francesco Totti pe gazon in provincie…am primit-o, doar ca el a gasit de cuviinta sa poarte o masca la incalzire! Deh, la Roma nu sunt -7 grade prea des!
PS E primul din stinga cu cirapul negru tras pe fata.
Ar fi trebuit sa scriu ‘de ce nu ma duc sa votez’, dar suna prea vehement desi este exact ce-am sa fac. Eram foarte chitita pe ce sigla sa pun stampila, dar am dat in oras de niste megapostere cu o fata rinjita de dupa sigla pe care voiam sa pun stampila. Fata unui politician care s-a plimbat in ultimii 15 ani de la extrema dreapta nationalist-sovina la extrema stinga, de la centru stinga democrat la cel drepata european. Adica aceeasi figura care acum citiva ani vopsea in orasul asta banci si cosuri de gunoi tricolore, facea spume tricolore la gura impotriva strainilor carora nu e bine sa ne vindem tara, azi zimbeste degajat si azuriu-cu-cinspe-stelute europene pe buze de dupa sigla pe care credeam ca pot pune stampila fara sa regret imediat.
Sunt singura pe care alergatura prin partide o derajeaza? Numai sa mai stea patru ani comod si discret printr-un fotoliu de deputat… Nu conteaza sub ce doctrina. Imi amintesc foarte viu cum varsa invective la adresa Vestului putred si unei anume minoritati etnice. De maina cu un alt tribun inflacarat. Macar acela e consecvent cu antipatiile sale si in ziua de azi.
Asa ca, eu ma abtin.
Un PS la insemnarea de ieri cu necazurile pruncului…
Am lipsit asa de mult de la gradinita incit vom rata serbarea de Craciun…Serbare deschisa de copilul vecinilor nostri, pe nume Saleh.
Ador virsta asta si parintii destupati la minte!
Ieri seara tin si eu seminar intr-o cladire aproape goala la periferia orasului, unde portarul dupa ora patru (cam ultima ora la care cursurile/seminariile/laboratoarele mai au un aer de rezon) stinge luminile pe coridoare. Ramine la capat de hol cite un bec chior aprins sau un neon scurtcircuitat. Si o cladire mare, gri si stingace devine de-a dreptul promiscua, cu citeva suflete ratacite care bintuie dintr-o sala in alta, cu grija sa nu-si rupa gitul pe scarile abrupte si intunecoase sau sa nu faca apoplexie dind nas in nas cu alt zgriburit la o cotitura de coridor.
De regula la ora aceea nu sunt indicate explicatiile lungi, problemele grele sau intrebarile directe. Pur si simplu e imposibil sa obtii vreo reactie prompta, vreo rezolvare perfecta sau un raspuns coerent. Dupa 10 minute de liniste in sala, timp in care eu mi-am inchipuit ca invataceii lucreaza de zor la exercitiul propus, dam sa verificam ce-a iesit. Vine rindul unuia cu privire naucita care-mi replica: “doamna, nu facui tocmai exercitiul cela si nici nu terminai, da’ facui altul si-l terminai. Acuma daca vreti il fac si pe dansu si va citesc!” Asta fusa bomboana de pe coliva seminarului meu iar exercitiu a ramas sa fie dezlegat saptamina viitoare!
Dimensiunea unei probleme e data intotdeauna de cit de aproape esti de ea sau cit de tare te afecteaza in mod direct. Noi simtim din septembrie ce inseamna mult-temutul prim an de gradinita, acela pentru care fiecare parinte se inchina sau scuipa-n sin ca a trecut, acela in care toti copiii (nu stiu daca numai din tara asta sau asa e peste tot) se molipsesc sau fac pur si simplu tot felul de maladii cite nu or face toata viata de-atunci incolo. Mai mult stam acasa si pe la doctori, indopam pruncul cu siropele ‘cu aroma de capsuni si zmeurica’ si asteptam dupa doua-trei zile de reintors la gradinita o noua surpriza.
Dupa o serie de raceli, viroze, guturaiuri au aparut de curind complicatiile lor: otitele. Zic ‘otitele’ caci prima a fost de vreo trei saptamini iar a doua de vreo trei zile. Dupa o noapte in care pruncu s-a tinut cu minutele de urechi, s-a vaietat si a gemut, dimineata mi-a spus: ‘mami, mi-a curs o lacrima din ureche!’
Desigur, reactia a fost ca ne-am reintors prompt la ORL-ist. ORL-istul, om batrin, cu carte si priceput in meseria lui ne-a dat vestea - cum ca e grav de tot - cit a putut el mai diplomatic. Vazind insa in ce stare de suparare eram toti, s-a gindit sa ne consoleze spunind ca mai toti copiii trec prin astea, deh, e pretul ‘colectivizarii’ lor! Chiar si el are amintiri spaimoase de pe vremea cind fetele lui mergeau la gradinita. Asta era pe la inceputul anilor 80′ cind au adus domisoarele de la cea mai selecta gradinita din Bucuresti, de undeva din zona ambasadelor,…paduchi! Ceva ce domnul profesor nu mai vazuse de cind era copil in timpul razboiului si luase de la o servitoare pe care o lasau in casa! Nu otitele, hepatitele, varicela, oreionul, pojarul, gripa, enterocolitele, muscaturile altor copii i-au ramas intiparite doctorului in minte din anii de gradinita ai feletor lui, ci, of all things, paduchii!
Cred ca in clipa asta as da ultima otita a pruncului meu pe doi paduchi saltareti!
Cind o mana de oameni lucreaza impreuna doua lucruri vor genera sigur incruntari si resentimente: opacitatea deciziilor si aroganta. Aroganta e cocotata sus, e sistemul insusi. E rinjetul celor care au apucat la cutit si paine si taie felii egale doar pentru ei. Cei care impart dreptatea o impart intre ei. Pentru baza piramidei e destul o felie taiata cu laserul, cit sa nu clatine cosmelia prea tare.
Dascalii, de ei si de mine e vorba again, ar trebui sa lucreze doar din vocatie…dar vocatia unor dascali e platita greu iar pentru ceilalti rasplata e in cer. Nu le ramine decit sa spere ca aproape de pensie vor veni si gradele, titlurile si functiile, vor ajunge sa tina cutitul in mana, si atunci, pentru toti anii de umilinta, de raspata cu aspect de ciosvirta glazurata, vor taia o felie groasa pentru ei si vor predica vocatia altruista, postul binefacator si egalitatea celor mai egali decit altii.
Piramida ramine la fel, neclatinata, virful se schimba rar, e dur in cerc inchis, opac in decizii dar zimbitor si relaxat in pantofi fini, degajat de mundanele probleme financiare, uimit cum de altii se preocupa meschin, inestetic mereu de bani.
