nosia’s provincial life at its best

Anyone who thinks the way to a man’s heart is through his stomach, is aiming ten inches too high.

…adica iesind de pe this bloody-muddy street cu masina.

Masina mea atit de mica, groapa plina de noroi si apa atit de mare si adinca incit la momentul x cind ma vad cu apa la praguri, inclinata periculos pe-o parte, copilul zbierind din rarunchi in the back seat, string tare volanul, ma las pe spate, apas cu disperare ce pedale imi vin la talpa si una din doua se intimpla: omor motorul si ramin in balta sau pornesc in tromba a la nicky lauda si ridic in spate o perdea de noroi de doi metri sa imi acopere evadarea…Either way, balta wins! There goes my confidence as a venerable city-driver!

Adica sa nu ramin datoare, revin cu Monica Ali Alentejo Blue (eram sa scriu blues) ca am terminat-o si e musai de spus doua vorbe. Prima ar fi ca nu e nici pe departe la fel de cursiva, intensa si acaparatoare ca Brick Lane.

O serie de fire de viata in doua peisaje: unul cald, cald, prafos cu cer albastru iar altul rece, ploios, monoton si gri. Ambele cu arbori de pluta si de eucalipt in prim plan, cu drumuri rele si neasfaltate.Locuitori si ei pendulind intre doua lumi: cea traditionala, cu gospodaria din care se traia, cu slujba de duminica tinuta cu sfintenie dar si cu saracia si nevoile satului uitat de avansul tehnico-economic cu closetul in fundul curtii si purcica priponita la usa de la intrare. Cealalta lume e UE in care Portugalia e/se simte cea mai saraca, fara speranta. Fiecare familie are pe cineva care lucreaza ca au-pair sau impacheteaza conserve in tarile mai prospere din UE sau din America. Trimit bani acasa, dar lasa in urma dor si tristete. Tinerii viseaza sa scape din casele darapanate, sa lucreze la ‘domni’, nu sa dea de mincare la vaca, porc, gaini.

De cealalta parte sunt estraneros, turistii sau expatriatii. Primii aduc cu ei bani dar si o revelatie: sunt oameni ca toti altii, iopcriti, suparati, incapatinati, dezamagiti.

Cit despre expatriati -’the question is not “why are you here?” but “why did you have to leave?”‘. Colorati si excentrici, nu-si spala hainele si nu-si trimit copiii la scoala, dar in final se dau pe brazda, se reformeaza si intra in rindul lumii.

Personajul/legenda, Marco Alfonso Rodriques, asteptat sa salveze lumea, sa imbogateasca satucul (Mamarrosa) si sa-l scoata din uitare construind un hotel de 400 de paturi se dovedeste a nu fi decit un ‘hippie’: ‘Peace! That’s all. Just that’.

La barul din Mamarrosa turistii sunt asteptati cu racituri din coada si urechi de porc, bine condimentate cu usturoi si alte mirodenii.

PS: Does it ring a bell? Anyone?

imun la frig

Un deliciu rafinat ce se trage din mincarea saracului, mamaliga. Cu indignare aflu ca unii cred despre balmos ca ar fi o varianta a mamaligii cu brinza!!! Doamne ce confuzie…de parca crème brûlée ar fi o varianta de papara! Se poate face si asa, nu e rafinat dar satura tot satul.

Balmosul adevarat se face pe seara, in oala innegrita de fum, cu naframa legata si minecile sufulcate, cu untul prelins pe degete, cu  jinuiala gata sa dea in clocot. Pe cind s-au amestecat acestea doua, se adauga o lingura de smintina si apoi faina de mamaliga aspra, rece, in ploaie galbena si se amesteca incet. Fierbe mult si lent, invirtit mereu cu rabdare si apa in gura. Cind ajunge o crema aurie, untoasa si parfumata se toarna in farfurii. Nu e bine sa fie nici prea tare de-l tai cu ata, nici prea moale ca zama lunga. Linga balmos maninci supa de selate, tocana de ciuperci sau slanina fripta cu castraveti murati.

NB: Pentru David si Victor sa incerce prima data gustul greu de unt, cu miros de oaie si acreala. Aluneca pe git de nu-i mai tii socoteala!

Primit drept in poala leapsa asta de la Chrismilla.

Off the topic, eu never, ever folosit cuvintul ‘leapsa’, tare neobisnuit pentru provincia asta! Ma cuget la altul mai neaos…

Pina atunci:

• nu fost la Kil(l)ipirim, desi tare vrut…e mult prea departe;
• nu cumparat carti demult, desi voit da nu lasat alte calcule de/din buzunar;
• cetit destul de mult dar mostly ‘nonfiction’ ceea ce pentru sufletul meu nu constituie ‘lectura’ ci ‘munca’;

O lectura simpatica a fost (din categoria ‘nonfiction’, desi n-as baga mina in foc…) o analiza de text pe un articol (Becker & Smenner ‘The spontaneous use of thank you by preschoolers as a function of sex, socioeconomic status and listener status’ 1986) de socio-psihologia copilului. Adica, niste piticoti de 3-4 ani, vreo 250, au fost testati daca spun ‘multumesc’ cind e cazul. Si ce-au aflat:

• ca fetele spun mai mult decit baietii;
• in general, fete si baieti, spun multumesc mai mult la adulti decit la cei de teapa lor;
• ca cei din familii mai oropsite spun mai mult multumesc decit cei din familii mai avute (na, ce chestie de educatie!) si
• ca toti spun multumesc mai des daca sunt in compania parintilor decit daca sunt de capul lor.

Si in final toti au primit premiu si daca n-au spus multumesc!

Acuma ma indeletnicesc cu Monica Ali, Alentejo Blue. Citit Brick Lane si mi-a placut mult (analiza critica o las la altii mai talentati), influentata si de inclinatia mea spre scriitoarele britanice ‘post-colonial’. Prima mea problema e ca, desi scrie pe prima pagina, nu sunt in stare sa pronunt numele regiunii cu pricina, de pe undeva din Portugalia. Poate ma lamureste cineva, eu facut exercitii de dictie, A-len-TAY-jo, cu /j/ ca in francezuil ‘jolie’ - da, damn, daca iese!

Apoi zimbit la personajele din carte, mai ales la tipul ‘britanicul overseas’. Am ajuns doar la jumatate, m-a prins cartea insa alte treburi mai nedemne dar mai presante ma obliga sa las un pic deoparte restul. Nu ma deranjeaza constat, caci itirzie finalul si prelungeste compania cartii pe mai multe zile, altminteri destul de sterpe, in d-ale delectarii intelectuale, that is. Asa ca despre restul alta data…

PS: Nu stiu daca am onorat cum se cade leapsa…dar, scriind, cineva mi-a amintit cuvintul folosit la noi in loc de leapsa: ‘mitza’. Jucam in copilarie, cine-i mitza?!

• between the devil and the deep sea
• an ouce of luck is better than a pound of wisdom
• every woman would rather be beautiful than good
• better be born lucky than wise
• a lie well stuck is as good as a truth
• better alone than in bad company

Am inteles ca sunt oameni care nu viseaza…ba chiar cunosc unul care sustine ca nu viseaza aproape niciodata. Si cind o face nu-si aminteste nimic din ce a visat – e, asa, fara personaje clare fara fir narativ. Eu sunt quite the opposite! Cind visez, e ca un roman in toata legea, cu intriga, persoanaje multiple, simboluri (sic!) si deznodamint care de regula ma face sa tresar din somn. Am si perioade in care nu visez cu lunile, dar uneori apar din senin niste vise (vorba lui Jung) semnificative…cu semnificat taaaare incilcit.
Asa ca iata ultimele ‘intimplari’:

• aveam in casa un tigru si un leu negru, pe care ulterior i-am donat gradinii zoologice; erau destul de fiorosi, mai scapau din cusca dar nu mincasera inca pe nimeni din casa;
• niste ecologisti protestau pe un lac si barca lor s-a scufundat; i-a salvat bunica moarta, Dumnezeu s-o ierte;
• urcam o scara cu zeci de trepte acoperite cu un pres multicolor tesut din zdrente, ca la tara;
• zburam peste lac foarte relaxata.

Ticnita? Most certainly… Azi e voie, ca e sarbatoare, Mihai si Gavril, Arhanghelii. Zice ceva aici daca e rabdare sa cititi.

De ziua sfintilor, fara comentarii doar cu ) din Corriere della sera. Mda, nu ma ingrijoreaza, cum zic altii,  cu ce obraz ma mai duc eu in Italia ci cam cine vine acasa de-acolo.

In alta ordine, vesnica pomenire! ca e 1 noiembrie.