nosia’s provincial life at its best

In provincie, daca ai buna(-)stare, multa, putina, daca n-o arati la toata lumea parca n-ai haznă de ea! Si cind poti sa etalezi mai cu sirg tot ce-ai strins in viata asta decit la ocazii mari, poate si unice, cum e nunta sau inmormintarea? Despre cea de pe urma mai alta data, caci lucrurile acolo sunt mai delicate. Azi, insa, despre bunastarea de pe la nunti. S-a instapinit prin coltul acesta de lume un obicei cum ca nici o nunta fara puscat artificii. Si cu cit mai de durata bubuiturile, cu cit mai sus stelutele colorate, stie toata lumea, cu atit mai avut, mai cu stare cuscrii…Cu ochii pe ceas, socrul mic masoara minutele – si milioanele – in care intreg orasul poate admira focurile de la nunta fetei sale.

Nici locul de unde se trag artificiile nu poate fi oarecare! Din centru, desi e bunicel restaurantul, friptura pe saturate, alaiul poate claxona si bloca destul de multe intersectii, parca tot nu e bine, ca e mai in vale si nu se ridica peste tot orasul. Cea mai vinata locatie e un local din livada, pe deal la intrare in oras, de se vede toata valea. De-acolo nici nu trebuie ridicate prea sus artificiile caci toate cocioabele, cotloanele, blocurile si duplexurile din oras le vad! Mai noptile trecute, pe o ploaie torentiala din livada s-au ridicat focuri de artificii de nu mai stiai sa chemi pompierii ca a trasnit restaurantul sau sa te miri ca nu le stinge ploaia!

Ca primarul la 1 Decembrie va avea mult de furca sa nu fie umilit de nuntile cu buna(-)stare de pe deal!

Am zis!

“The loss of a husband is nothing to the loss of a good butler”. (Forsyte Saga, J. Galsworthy)

Nu vreau sa fac concurenta altor bloguri cu acelasi subiect, dar asa o serie reusita de sepia nu poate ramine in afara blogosferei …si apoi e o lectie despre cum se deprind lucrurile esentiale in viata, ca bautul cafelei!

- eterna caruta cu tigani cautatori de fier vechi; trece cam de 2 ori pe zi, desi nu cred ca se produce atita fier vechi in cartierul asta; au un bebe ff mic pe care-l manevreaza ca pe sacul de cartofi; bebele nu reactioneaza prea vehement;

- cuplul de pensionari de la demisol, domnul vopseste scaune vechi in curte, doamna citeste in fata geamului deschis (nu inteleg titlul cartii ca e ungureste) si asculta Offenbach;

- sir de TIR-uri firma ‘Titanic Trans’;

- doi muncitori vopsesc gardul si discuta ridicarea la cer a lui Isus;

- casoaiele cu parc de 1,5 ha si alei luminate electric s-au scos la vinzare;

- mai ca sta sa ploua…

Astea-s toate stirile din provincie azi. Pariez ca la PROtv ar face un reportaj de senzatie din ele ! Ma uit deseara…

Scriam acum citeva zile de vecinii mei cu case placate cu marmura alba de citeva sute de mii de euro dar care isi arunca gunoiul pe un teren (aparent) viran, la citiva metri de propria lor intrare. Ce sa vezi, azi doua camioane si un excavator au dus de dimineata gunoaiele, curata si niveleaza respectivul teren…Imi vine sa ghicesc: fie cineva l-a cumparat, fie vechiul proprietar n-a mai suprotat afrontul, fie s-au simtit nesimtitii. Optiunile insirate in ordine descrescatoare a probabilitatii! Ca n-or fi ctiti insemnarea mea !

No, tot asa sa vad!

Do you speak Cymraeg, or are you just trying to dysgu the language? What ever your needs may be, the Geiriadur Cymraeg Cyfoes is a must have!

Adicatelea, Modern Welsh Dictionary, if you must know! Have a look if interested…sounds, errr, different?

Mai colectioneaza cineva ceva?

Nu e o intrebare pentru profesionistii colectiilor, pentru cei care investesc bani, timp, efort si pasiune (cind nu o fac pentru a cistiga si mai multi bani cu colectiile) ci pentru cei care string fel de fel de obiecte de dragul obiectelor, al celor de la care le-au primit sau al momentelor in care le-au dobindit. Eu imi recunosc o pasiune pentru astfel de indeletniciri, pasiune care in unele momente ameninta sa devina periculoasa, caci nu ma puteam desparti de tot soiul de nimicuri si ‘castorizam’, cum spunea o prietena, pina cind ma sufocam. Apoi, inevitabil, intr-un puseu de ratiune faceam ordine, si aruncam, cu stringere de inima, chiar si lucruri trebuincioase. Nici o grija, ca la scurt timp o luam de la capat.

Constat ca cu virsta si problemele locative din ultima vreme instinctul de castorizare s-a mai tocit, nici vreme nu mai am sa admir lucuri si sa le pun deoparte. Trist, da! In copilarie nu erai ‘cool’ (desi pe-atunci habar n-aveam de asa o notiune!) daca nu colectionai cam asa: timbre, servetele (eventual parfumate), carti postale, plicuri si hirtie de scris colorate, batiste, creioane chinezesti cu guma. Din toate am avut iar apogeul colectiei mele de servetele a fost cind in urma unui schimb am dobindit un servetel de hirtie fina, bordo cu un trandafir negru! Baietii colectionau: timbre, poze cu fotbalisti, capace de bere, eventual doze de bere si pachete de tigari straine – daca aveai rude in strainatate, la shop sau un tata care a lucrat in Libia .

Colectiile mele au disparut incet, uitate intai, apoi folosite (creioanele si servetele), pierdute unele in numeroase mutari. Regret clasoarele cu timbre. Aveam multe si unele cred ca si valoroase. Mergeam vinerea in centru, la singurul magazin filatelic, sa-mi iau un plic, din cel mai ieftin, sa vad ce timbre noi, nestampilate gasesc in el. Apoi faceam schimburi cu prietenii colegii de clasa…

Tot cu ocazia mutarii recente am descoperit ca am cel putin doua seturi de obiecte care s-ar putea numi colectii. S-au adunat cu anii, fara intentia clara de a fi ‘colectionate’. Pur si simplu m-am atasat de ele, le-am aruncat intr-un sertar si s-au adunat. Am monezi, precis fara valoare mai mare decit cea inscrisa pe ele…un penny englezesc, o marca, un franc, o lira italiana, bani ucrainieni din anii ‘90 care arata ca o eticheta de bere, fara nici un element de siguranta, emise probabil in momente economice tragice, o copeica… Dar ce iubesc cel mai mult, ma bucur ca au supravietuit puseelor de ratiune de-castorizatoare sunt sticlutele de parfum. N-am decit vreo patru-cinci frumoase, doua din ceramica pictata dar le iubesc enorm. Mi-e si rusine sa recunosc ca habar n-am de unde le am, daca le-am cumparat sau le-am primit. Dar imi plac. Nu mai au parfum in ele insa au o vibratie calda, feminina si un aer desuet. Na, ca scriu ca-n revistele glossy! Nu ma mai intind la laude, le puteti vedea in poza. Mai are cineva asa ceva? Vreo colectie de servetele, plicuri de scrisori vechi, poze cu fotbalisti octogenari acum…? Sau le-ati de-castorizat?

Cum spuneam, ne-am mutat. Asa cum se cade, m-am pornit intr-o zi sa explorez imprejurimile si sa spionez vecinii (indeletnicire placuta, utila si deloc rusinoasa!). Primul lucru ce trebuie precizat e ca stau intr-un cariter de case si blocuri noi, gen casa cu etaj(-e). E un fel de prelungire a unui cartier de lux din orasul asta provincial, care in citiva ani va fi la fel de inghesuit ca toate cartierele de case de pe-aici. Deocamdata insa mai sunt terenuri neconstruite, cimp cu flori si balarii. Nu se cheama ‘teren viran’ ca preturile sunt de la 200 euro/mp deci adjudecate toate, dar pur si simplu neconstruite, inca… Nu ma invidiati caci eu numai vad din masarda mea lucrurile astea, nu le si am in proprietate… Vad doar casele cu alei si parcuri luminate ‘a giorno’ cu lampi electrice ce consuma intr-o noapte cam cit o familie intr-o luna, cu servitori ce misuna prin casa si curte, etc…

Dar am vazut si naravuri neaose care ma fac sa-l parafraez pe tatucul ex-presedinte: ‘mai bine sarac si simtit decit bogat si mirlan’!

Adica ce se intimpla…In partea de nord cum stau eu, o constructie gen ‘case insiruite’, vreo 4, din care abia doua sunt gata si locuite, la celelalte se mai lucreaza. Nu sunt din cele mai scumpe, ca n-au teren ci doar un loc de parcare in fata, dar frumoase si cochete. La capatul sirului doua case ce nu fac parte din ansamblu, mai hi, adica mai mari, cu marmura pe fatada, cu geamuri la sufragerie de 3/4mp, cu terasa si teren in fata cit sa faci un gratar. In fata lor, un teren neconstruit pe care observ ca il folosesc drept parcare desi e clar ca nu le apartie. Isi planteaza masinile 4×4, le spala acolo, ce mai, e ca pe vremuri cind orice teren neimprejmuit era bun comun. Asta nu mi-ar fi atras atentia insa. Altceva e. La nici 10 metri de intrarea casoaielor de care va spun, alea placate cu marmura, un morman de gunoiae creste, creste, creste. La inceput m-am intrebat cum de nu-i deranjaze pe asa fete simandicoase, mirosul si ‘estetica’ locului, mai ales ca pentru a iesi pe usa din fafa si a ajunge la mertanele 4×4 trebuie sa treaca la citiva pasi de gunoaiele in descompunere. Din fericire alea menajere si biodegradabile s-au compostat destul de bine pe caldurile din ultimele saptamini, si din ele au crescut niste buruieni cit mine de inalte, dar PET-urile, hirtie, cartoane si bidoanele de bere sunt imprastiate de ciinii vagabonzi, strinsi acolo in haite, pe o raza deja ingrijorator de mare. Deci, la inceput mirare, de ce nu iau masuri si cum naiba nu-i deranjeaza!? cind intr-o zi la plimbare cu Junior, ce vad? O cocoana peroxidata, cosmetizata si strinsa in niste colanti Armani iese pe usa din fata cu un sac mare de gunoi, se apropie de morman cu mina la gura si-i face vind fara sa clipeasca alturi de restul de gunoaie! Mi-am zis ca e o intimplare, ca nesimtirea unora slabeste simtul civic al tuturor, etc. Si m-am pus la pinda! Mda, casoaiele cu marmura si 4×4 isi arunca gunoaiele la 10 metri de usa de la intrare, cresc o rampa pestilentiala si neecologica chiar sub propria terasa…greu de crezut dar asa e! precizez ca restul vecinilor mai apropiati sau mai indepratati au tomberoane la poarta, vine firma de salubritate si ridica gunoiul, destul de prompt, so, nici o scuza!

Cind ajunge muntele prea inalt de n-o sa-si mai gaseasca masinile de gunoaie poate se gindesc la vreo solutie…sau le dau foc! Ca e mai ieftin…

Adica, ioi, m-am mutat in sfirsit si am supravietuit… Acuma nu promit marea cu sarea, dar revin si cu romanul si cu provincia caci multe sunt de cîrtit si pe-aici.

Si-am tot citit dintr-un irlandez taaare ciudat de-i zice John Banville…Anyone has an opinion? Ca mie mi s-a facut pielea de gaina la personajele sale. Mai vorbim despre astea… Imi doresc o noapte linistita fara treziri din ora-n ora si poate-mi vine elanul bloggeresc…Tiiii, ce mi-a lipsit!