nosia’s provincial life at its best

Nosia & familia isi cauta locuinta. Cel mai tare anunt gasit vreodata…si credeti-ma am citit citeva sute in ultima vreme, e urmatorul:

“Persoana fizica vand casa, 1 camere, in Iris, 210 mp. Casa cam+buc+acareturi frt 20m pos extindere,reconstructie zona fara indieni,linistita,aproape de sobarilor.”

Numai pentru umorul vinzatorului si ar merita cumparata…

Doamne, cit imi iubesc concitadinii! Cu sau fara indieni.

‘I have a great fondness for such humble gadgets: scissors, tin-openers, adjustable reading lamps, even the flush toilet. They are the unacknowledged props of civilisation.’ John Banville, The Untouchable

Stirea bomba care a trezit imagini de cosmar in mintile vecinilor mei provinciali: in Ucraina o explozie la o centrala nucleara a azvirlit un nor radioactiv drept in inima Transilvaniei! Nu conteaza ca toate agentiile de presa au dat dezmintiri din partea autoritatilor ucrainiene si ai nostri specialisti au spus ca masuratorile nu arata vreun nivel anormal de radiatii, aseara in parc toata floarea cartierului cicure la discutii aprinse! Toti cad de acord ca autoritatile ascund adevarul. Unul  cu aer(e) de expert, stapin pe sine, privind in sus cu ochii pe jumatate inchisi, are curajul sa se puna impotriva curentului:

‘Nu a fost nici o explozie! Eu am fost si ieri si azi noapte la lucru si n-am auzit nimic. Noi suntem primii care aflam si acuma nimic, nimic. In ‘86 eu eram afara cu copii si m-au sunat de la serviciu ca ceva s-a intimplat. Dup-aia ne-am linistit ca in Alba si Satu-Mare a fost cel mai rau. Copiii aia deja au murit…’

Dupa alte citeva replici descoperim ca domnul expert lucreaza la o centrala termica din cartier, n-are-a face ca e centrala pe gaz, ei oricum afla totul primii!

‘Si n-ati auzit ce-au zis la stiri? N-a fost nici o explozie. Acuma nu mai pot tine ascuns ca e crima impotriva umanitatii, scrie in Constitutie!’

Azi de dimineata la stirile locale: pastilele de iod s-au epuizat din toate farmaciile din oras…poate chiar din tara. Oricum aici e sigura stirea. Isterie in masa, striga psihologii, amintiri sumbre…clar e ca pe-aici oamenii sunt mai spariosi, si-au facut deja provizii si evident autoritatile n-au nici o sansa sa-i linisteasca. Nimeni nu le-asculta - e un crez neabatut! Aia de la Bucuresti mint cum pasesc!

Toate acestea in timp ce copiii lor se joaca fara griji la groapa cu nisip si ei sunt intre doua drumuri la piata si la posta dupa pensie.

Chiar de n-o fi adevarat, da niste antiestablishment trebuie!

Da, si noi ne alaturam proiectului de aici. Si am adoptat deocamdata:

Una din micile bucurii ale vietii…dupa vreo opt saptamini de asteptari, de pindit ziua cea mare, iata-l! Amarylis Red Heart:

Message in a bottle din provincie: 

Nimic interesant pe ziua de azi. Scanat cele 5-6 bloguri+siteuri pe care le citesc de regula, aflat zero chestii relevante si ma intreb chiar asa sa fi scos energia din oameni referendumul + gafa cu reporterita lui Basescu? Sau chiar asa un weekend plin de aventuri ati avut, oameni buni? Poate dupa-amiaza salveaza turma…

Nu va lasati coplesiti de caldura!

Intr-o zi atit de speciala cum a fost 19 mai, ii sade bine unui blogger curios sa se suie frumusel pe cutia sa si sa observe.

Congresul de geriatrie din provincie si-a deschis o noua sesiune cu tema: ‘votul la referendum’. Participantii s-au gatit de sarbatoare, au scuturat moliie de pe costum, au gloit poseta de monede ce-au iesit din uz de cind n-a mai fost folosita, au scos perlele centenare din bomboniera, le-au atirnat la git peste bluzita cu volanase si hai la vot! Si drumul pina la sectie e un adevarat ritual: dupa lupta cu treptele pe care unii le coboara de cel mult o data pe luna cind se ia reteta de compensate, se face o pauza in fata blocului; se priveste atent in jur pentru a gasi parteneri de drum si dezbatere; se gaseste repede un vecin cu aceeasi treaba, se iau toti de brat si purced. Se merge incet, tacticos si cu opriri in care discursul e presarat cu gesticulatie larga cu bastonul sau poseta. Se stabileste clar cum e procedura de vot, patratelul in care se pune stampila; se cade de acord ca riscul de a gresi e mare: mina tremura si ai putea pune stampila in afara conturului, iar de aici o intreaga tragedie!

Ajunsi la sectie mai, mai fara suflare, intra in cabina, petrec ceva timp studiind biletul - daca stampila de control e unde trebuie, daca nu sunt greseli de ortografie in intrebare - apoi cu un gest important ifig ‘votat’ in patratul cuvenit. Gata! Cu simtul datoriei implinite, cu multumiri lui Dumnezeu c-au apucat si ziua asta se intorc pe acelasi drum, dezbatind aceeasi problema: acuma o sa mareasca pensiile sau nu?

A doua zi rezultatele sunt clare. Se intruneste un nou consiliu in fata blocului si se dezvolta subiectul:
‘No ai vazut, ma?’
‘E, da amu urmeaza razbunarea, sa vedeti voi!’
‘Si pe spatele cui, a cui? Tot a nost!’
‘Hai acasa ca si-asa nu stim noi ce-a fost…’

Hic erat ziua de ieri…

‘They took up so much space. That was the problem with men. It wasn’t just the leg-sprawl and the clumping down stairs. It was the constant demand for attention. Sit in a room with another woman and you could think.  Men had that little flashing light on top of their heads. Hello. It’s me. I’m still here.’

Mark Haddon, A Spot of Bother.

Îmi place firşca. Nu prăjiturile cu frişcă neapărat, dar firşca în cafea sau aşa o liguriţă pe inima goală. Dar mofturoasă, nu-mi place orice. Adică nici într-un caz frişca din plic, din spary sau cutie, iar culmea ororii mi se pare frişca vegetală! Aşa că îmi cumpăram din cînd în cînd frişcă lichidă, naturală, smîntînă dulce cum i se spune, la păhărel de Napolact, şi racită bine se bate spumă, o nebunie…

Îmi vine într-o zi ideea să-mi învăţ şi pruncul cu nescaiva bunătăţuri de pierzanie şi mă duc la magazinul fabricii - adicătelea, direct de la sursă - după păhărelul miraculos. Şi ce aflu? Nu se mai produce frişcă proaspătă! Deliciul, bunătatea de mîncat ascuns sub plapumă să nu te vadă lumea şi să poftească, spuma din cafea de lins şi ultima urmă de pe cană, păhărelul după care deschizi frigiderul de atîtea ori pe zi că se face gheaţă, nu mai este!!!!! Nu se mai produce!!! Bine că mîncăm prafuri Dr. XX sau alte firme, arome identic naturale, surogate din soia şi ce ştiu eu ce alte greţoşenii botezate arogant “frişcă”! Ah, mi-am jurat că pruncu n-a afla de spuma albă pînă nu s-o găsi vreo firmă să facă iar păhărelul meu!

În parc, un tată cu două fete, una cam de 4 ani, alta cam de 7. Cea mare merge pe cărare cîţiva paşi în faţa tatălui. La un moment dat, se opreşte, dă înapoi şi se lipeşte de el.
“No, tu, da ce-i?”
Fata arată spre un fluture alb, comun, cred că îi zice “de varză”, care zbura drept în faţa lor.
“Nu-mi plac fluturii” se smiorcăie. La care tatăl dă lecţia:
“Nu fi proastă, da ce poate să-ţi facă că numa pînă mîne trăieşte?”